Despre NLP

Ce este Programarea Neuro-Lingvistica si ce poate face pentru noi?

Programarea Neuro-Lingvistică poate fi definită pe scurt ca studiul și practica excelenței umane. Bazele acestei discipline aflate încă în plină dezvoltare au fost puse de psihologul matematician Richard Bandler și profesorul în lingvistică John Grinder la începutul anilor `70. Observând că dacă cineva face un lucru, atunci oricine poate învăța să îl facă, intenția lor a fost ca inițial să descopere strategiile oamenilor performanți în comunicare și să creeze modele pe baza lor, cu scopul de a le face accesibile oricui dorea să obțină aceleași rezultate. I-au studiat inițal pe Milton Erickson, Fritz Pearls și Virginia Satir, chiar dacă în timp s-au adăugat multe alte modele ale excelenței care au contribuit la dezvoltarea domeniului. Acesta continuă să evolueze, descoperind în permanență posibilități de creare a rezultatelor, noi și din ce în ce mai eficiente.

NLP-ul este studiul rezultatelor, un model de comunicare și personalitate care explorează modul în care gândurile, acțiunile și sentimentele noastre interacționează pentru crearea experienței.

Programarea se referă la strategii, la imaginile pe care ni le formăm asupra lumii și la modul în care le folosim pentru a obține rezultate.
Neuro se referă la sistemul nostru nervos, la modul cum ne folosim cele cinci simțuri și efectele create.
Lingvistica se referă la cuvinte, expresii faciale, atitudine, gesturi, obiceiuri și comportamente – modul cum le folosim pentru a ne exprima, a interacționa cu ceilalți și a obține ceea ce ne propunem.
Astfel, Programarea Neuro-Lingvistică descrie conexiunea dintre minte (neuro), limbaj (lingvistica) și modul cum interacțiunea dintre ele ne afectează corpul, comportamentul (programarea) și rezultatele.

La ce ne ajuta NLP-ul?

Cursurile NLP ne oferă posibilitatea de a descoperi prin ce comportamente, convingeri și procese ale gândirii am ajuns acolo unde suntem în viața noastră, pentru ca apoi să putem decide ce merită păstrat, îmbunătățit sau schimbat, prin metode și abilități specifice, așa cum sunt:

Conștientizarea și controlul gândurilor, stărilor și comportamentelor noastre;
Descoperirea modului cum comunicăm și interacționăm prin limbajul verbal și non-verbal;
Crearea unui sistem de convingeri cu resurse;
Crearea și instalarea unor strategii și comportamente productive;
Dezvoltarea excelenței personale;
Înțelegerea amplă a propriei persoane și a mediului în care trăim, precum și a schimbărilor de care avem nevoie pentru a obține rezultate mai bune.
După ce urmează unul din cursurile de NLP, oamenii spun că se redescoperă, încep să trăiască viața cu mai mult sens, devin mai creativi și mai motivați, pregătiți să se raporteze la experiențe și conjuncturi într-un mod pozitiv și mult mai productiv.

Care este aplicabilitatea practica a NLP-ului?

Cursul NLP este foarte eficient în orice situație în care abilitățile de comunicare interumană sunt necesare pentru a obține rezultate, în domenii precum:

  • coaching și consultanță de business
  • antreprenoriat
  • management și leadership
  • dezvoltare personală
  • performanțe sportive și profesionale
  • terapie, sănătate și schimbare comportamentală
  • consiliere
  • educație și asistență socială
  • relații de cuplu sau părinți-copii
  • … și lista rămâne deschisă…

Instrumentele specifice NLP-ului te pot ajuta atât pe tine, cât și pe ceilalți, pentru a depăși provocări personale precum: schimbarea carierei, dependențe nocive, pierderi sau separări, probleme de greutate, fobii, frici sau tulburări de comportament, probleme de sănătate, conflicte, dificultăți de învățare, concentrare, relaționare și multe altele.

Vino la un curs introductiv, programează-ți o sesiune gratuită de 30 de minute de coaching NLP sau contactează-ne pentru a afla mai multe!

Esti pregatit sa faci urmatorul pas?

Completeaza formularul de pe site si intra in contact cu mine.

“Mi-a placut tot, efectiv tot, deoarece comunicarea mea cu oamenii este la un nivel mult mai mare fata de cum era inainte de curs”

Davin Zimmer
NLP Practitioner
  • noiembrie 18, 2017
  • 9:00 AM to 8:00 PM
  • Păltiniș, Sibiu
NLP After Hours
  • decembrie 6, 2017
  • 6:00 PM to 9:00 PM
  • Bv. Take Ionescu nr.71, Timișoara, România.

pasul tau spre un alt nivel de excelenta