Ganduri…

Ganduri…

Bantuind ieri pe net am dat peste un citat, al nu stiu cui, dar nici nu are importanta al cui e, important este ca mi-a placut si m-a facut sa exclam ca da, asa este! Iata ce zicea: „cine vrea sa imprastie lumina trebuie sa reziste arderii”. Cam asta s-a intamplat in saptamana mea de „reciclare” de la Paltinis,

in timpul primului curs de NLP, nivelul de practician, primul pas intr-o lume care mi-a adus nu doar rezolvari, nu doar intelegere, ci un nou mod de a fi, un nou mod de a gandi. Si cand spun nou sa nu credeti ca ma refer la ceva ce am descoperit acolo, ci la o regasire a tot ceea ce pierdusem pe parcurs, in ani de cautari, in ani de dezamagiri, de asteptari nerealizate, de tristeti, de caderi si ridicari, de singuratati aparetnte. Tot ceea ce uitasem. Uitasem sa rad, uitasem sa cred, sa ma bucur de viata. Asa prinsa eram in mreaja lui „trebuie sa…” incat uitasem sa mai stau de vorba cu mine, ma piteam in spatele lui „nu am timp” ca sa evit raspunsuri la intrebari de genul „ce vrei TU cu adevarat, Ioana?” Durerea aia surda, din interior, din acel loc pe care nu poti pune degetul sa zici aici ma doare, durerea aia m-a facut sa caut solutii, rezolvari, miracole, masca de oxigen, orice dar sa merg mai departe, altfel aveam impresia ca imbatranesc in suflet si imbatranesc degeaba!

Ei si atunci,impresionat probabil de eforturile si de cererile mele, formulate mai cu manie, mai cu lacrimi, Universul a deschis o usa. Si un nou capitol. Ca in Micul Print, doar ca la mine nu a aparut Vulpea, ci „atunci aparu Veverita”!

A inceput cu o voce la telefon. A urmat hotararea: eu in luna mai vin la curs, la Paltinis! Si asa a fost. Apoi vocea a prins forma si identitate, mai intai a fost profesorul, apoi omul care se bucura de bucuria ta, care stie si vrea sa daruiasca, cel care iti da imboldul de face pasul inainte si e acolo, langa tine. Doar sa ridici valul de pe ochi. Asta e munca ta. Datoria ta e sa te vrei mai bun, asa cum esti in realitate, constient de toate darurile care acum poate stau tacute undeva, intr-un colt al subconstientului, dar care odata descoperite, lasate sa respire, iti dau forta de a straluci, puterea de a aduce lumina in lumea ta.

Cele mai frumoase daruri pe care mi le-a facut viata au fost oamenii pe care i-am intalnit. Si Gina este unul dintre cei pe care daca nu i-as fi intalnit…ar fi fost altfel. Si teribil imi place cum este acum, iar ea face parte din acest acum, atat de diferit fata de acum-ul de dinainte de intalnire. Imi amintesc de cei pe care i-am intalnit acolo, la Paltinis. De fiecare in parte. Ne-am intalnit niste straini si am plecat prieteni. Cum altfel?! Doar ne stim cele mai intunecate unghere ale sufletului, ne stim fostele frici, furii, anxietati, ne stim tot bagajul ala greu, de care am scapata atunci. In 8 zile de alchimie in care am scapat de tot plumbul ala care ne tinea pe loc.

Imi amintesc cum am plecat de acolo, mai usoara cu multe kg emotii negative, cu dragostea de viata la purtator, cu credinta ferma ca atata vreme cat stiu ce vreau, totul devine posibil. De atunci ma uit, uneori chiar mirata, cum se schimba lucrurile in bine si se schimba repede, de parca nici binele nu mai are rabdare.

Asta a fost inceputul, intr-o saptamana de primavara, la Paltinis, cu Gina Veverita.

Nici toamna nu mai are puterea ei melancolica, pentru ca acum ii vad minunatele culori, pentru ca acum zambesc viitorului. Pentru ca, din acea saptamana de primavara „nu mai am nicio scuza”. Pentru ca sunt mai constienta ca niciodata de toate darurile cu care am venit. Pentru ca mi-am regasit Puterea si Iubirea.

Articol de: Ioana Petrescu , Practician NLP, TLT, Coaching, Hinoza

Lasă un răspuns

galerie
Esti pregatit sa faci urmatorul pas?

Completeaza formularul de pe site si intra in contact cu mine.

pasul tau spre un alt nivel de excelenta